Premiile pentru creatori YouTube sunt modalitatea noastră de a recunoaște eforturile extraordinare pe care le fac creatorii pentru a-și dezvolta canalele și pentru a crea comunități prospere, în mod responsabil. Pentru a fi eligibili pentru un Premiu pentru creatori, aceștia trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate și să ne respecte politicile.
Premii pentru creatori YouTube
Mai mulți creatori ca oricând ating obiective impresionante pe YouTube și văd că pasiunea lor dă roade cu Premiile pentru creatori.
Începând din august 2024, vom introduce un nou premiu, cu o dimensiune mai mică. Nu-ți face griji, calitatea și designul rămân neschimbate, la fel și prestigiul și recunoașterea pe care le meriți.
Află dacă ai un canal eligibil pentru un Premiu pentru creatori YouTube și obține codul de valorificare a premiului:
Obține un Premiu pentru creatori YouTube
Criterii de eligibilitate
Pentru a fi eligibil(ă) pentru un Premiu pentru creatori, trebuie să respecți următoarele cerințe:
- ai atins un anumit prag de abonați:
- Argint: când atingi pragul de 100.000 de abonați;
- Aur: când atingi pragul de 1.000.000 de abonați;
- Diamant: când atingi pragul de 10.000.000 de abonați;
- Diamant roșu: când atingi pragul de 100.000.000 de abonați;
- canalul tău este activ (are încărcări în ultimele 6 luni);
- nu ai nicio încălcare activă a Regulilor comunității și nu ai avut niciuna în ultimele 365 de zile;
- respecți Termenii și condițiile YouTube;
- nu ai fost respins(ă) sau suspendat(ă) din Programul de parteneriat YouTube;
- canalul tău nu este închis sau conectat la un cont care a fost închis;
- nu ai conținut înșelător, spam sau escrocherii;
- conținutul tău principal este original. Canalele care se axează pe compilații, mixaje, organizarea sau folosirea excesivă a conținutului sau a personajelor altcuiva protejate prin drepturi de autor pot să nu fie eligibile.
Nu trebuie să fii membru al Programului de parteneriat YouTube (YPP) pentru a fi eligibil(ă) pentru un premiu. Premiile pentru creatori sunt acordate la alegerea YouTube. Examinăm cu atenție fiecare canal pentru a ne asigura că sunt îndeplinite cerințele.
Premiile pentru creatori sunt doar pentru uz personal și nu pot fi vândute sau distribuite în afara membrilor echipei canalului. Dacă încalci această politică, poți fi supus(ă) unor penalizări.
Penalizările pot include:
- anularea acordării premiului;
- ineligibilitatea pentru premii viitoare;
- posibila închidere a contului YouTube sau Google.
Disponibilitatea pe țări / regiuni
Programul Premii pentru creatori YouTube nu este disponibil pentru canalele din următoarele țări / regiuni:
|
|
|
Revendică un Premiu pentru creatori YouTube
După ce îndeplinești criteriile de acordare a premiului, îți vom trimite un cod de revendicare. Urmează pașii de mai jos pentru a-ți revendica premiul:
- găsește și copiază codul de revendicare pe care ți l-am trimis;
- dacă ai pierdut codul de valorificare, accesează verificarea interactivă a eligibilității pentru a-l obține;
- accesează site-ul de revendicare a Premiilor pentru creatori și introdu codul;
- introdu informațiile de expediere și cum ți-ai dori să apară numele canalului pe premiu;
- selectează Comandă acum pentru a finaliza revendicarea premiului.
Dacă te afli în Brazilia sau India, îți vom solicita informații suplimentare, cum ar fi codul de înregistrare fiscală, atunci când revendici Premiul pentru creatori. Birourile vamale relevante necesită aceste informații.
Expediere și livrare
După ce trimiți informațiile de expediere și revendici premiul, îl vom livra în termen de aproximativ două – trei săptămâni. Comenzile plasate după 1 iunie 2023 pot fi urmărite aici. Pentru a te asigura că primești premiul la timp, reține următoarele:
- nu uita să folosești numele oficial complet când trimiți informațiile pentru expediere. Acest lucru este util dacă trebuie să-l ridici de la biroul vamal sau de la poștă.
- după expedierea premiului, vei primi un e-mail de la compania de livrare care conține numărul de urmărire. Înscrie-te pentru notificări privind urmărirea pentru a te asigura că primești premiul.
- este responsabilitatea ta să răspunzi la comunicările companiei de livrare, dacă sunt necesare mai multe documente sau informații. Astfel, premiul va putea trece prin vamă sau va putea fi livrat.
- este responsabilitatea ta să plătești taxele vamale necesare în anumite țări / regiuni. Din punct de vedere legal, YouTube nu poate acoperi aceste costuri. Printre aceste țări se numără: Armenia, Azerbaidjan, Cambodgia, Kârgâzstan și Uzbekistan.
- dacă nu răspunzi companiei de livrare, Premiul pentru creatori ar putea fi returnat sau pierdut. În astfel de cazuri, ar putea fi necesar să cumperi un premiu de înlocuire dacă îți dorești Premiul pentru creatori.
-
După ce îl primești, ai la dispoziție șapte zile pentru a raporta daunele la Society Awards trimițând acest formular. Va trebui să trimiți fotografii cu premiul și cutia, așadar, păstrează toate ambalajele. Astfel, poți să returnezi premiul către furnizor și să-l înlocuiești. Reține că înlocuirea fără costuri va fi acordată doar după ce premiul inițial este returnat și evaluat.