Acum poți să vizionezi videoclipuri YouTube pe Xbox One. În aplicația YouTube, poți să vezi canalele la care te-ai abonat, să cauți videoclipuri și să folosești dispozitivul mobil ca telecomandă.
Descarcă aplicația YouTube
Când deschizi prima dată aplicația YouTube, te poți conecta cu Contul Google. După ce te conectezi, ai acces la mai multe funcții YouTube, precum playlisturi și abonamente.
Conectează-te pe Xbox One:
- accesează Sign in & Settings (Conectează-te și Setări);
- Selectează SIGN IN (CONECTEAZĂ-TE).Vei primi un cod de activare.
Conectează-te pe computer:
- accesează youtube.com/activate și introdu codul de activare afișat pe consola Xbox One;
- dă clic pe Allow Access (Permite accesul) și te-ai conectat.
Află cum să-ți deconectezi contul de la Xbox One.
După ce selectezi un videoclip, va apărea o bară de comenzi pentru player.
-
Derulează înapoi
– Apasă pe A pentru a crește viteza de derulare înapoi.
- Întrerupe / Reia
– Întrerupi sau reiei redarea videoclipului.
- Derulează rapid înainte
– Apasă pe A pentru a crește viteza de derulare înainte.
- Subtitrări
– dacă videoclipul are subtitrări, selectează această opțiune pentru a le afișa.
Folosește butonul B pentru a reveni la răsfoirea videoclipurilor.
Poți gestiona aplicația YouTube și prin voce sau gesturi.
Voce
Pentru a activa controlul vocal, rostește „Xbox Select” (Selectează Xbox). Acum poți rosti orice cuvânt sau propoziție evidențiată pe ecran pentru a deschide elementul respectiv.
Gesturi
Pentru a activa comenzile prin gesturi, mișcă mâna în fața consolei, iar pe ecran va fi afișată o pictogramă. Mișcă palma înainte pentru a selecta un element. Poți și să închizi pumnul pentru a „prinde” un videoclip. Sau poți mișca mâna la stânga pentru a derula înapoi sau la dreapta pentru a derula rapid înainte.
Asociază dispozitivul mobil
Folosește dispozitivul mobil ca telecomandă. Află cum să asociezi consola Xbox One prin m.youtube.com, aplicația YouTube pentru Android sau aplicația YouTube pentru iOS.
Calitatea video
- Xbox One: maximum 1080p la 60 de cadre pe secundă.
- Xbox One S: maximum 4K la 60 de cadre pe secundă.
- Xbox One X: maximum 4K la 60 de cadre pe secundă.
Redarea HDR este acceptată pe modelele Xbox One S, Xbox One X, Xbox Series S și Xbox Series X.
Mesaj de eroare Xbox
Dacă îți apare mesajul de eroare „YouTube nu este disponibil momentan”, poate fi din cauza unei conexiuni slabe la internet.
Urmează sfaturile de remediere a erorilor pentru a încerca să rezolvi problema.