În cazul închiderii canalului, vei primi un e-mail în care ți se explică motivul. Dacă ți se închide canalul YouTube, ți se interzice să eludezi închiderea folosind sau creând alte canale YouTube. În plus, nu ai permisiunea să le permiți altor persoane ale căror canale YouTube au fost închise să-ți folosească canalul YouTube pentru a-și eluda închiderea.
Acest lucru se aplică tuturor canalelor tale existente, canalelor noi pe care le creezi sau le dobândești și canalelor în care apari în mod repetat sau ai o vizibilitate ridicată.
Participanții la Programul de parteneriat YouTube nu mai au dreptul să genereze venituri dacă le-a fost închis canalul. Putem și să reținem venituri neplătite și să rambursăm achizițiile advertiserilor sau spectatorilor, dacă este cazul și dacă este posibil.
Închideri legate de nerespectarea Regulilor comunității
Motive pentru care canalele sau conturile pot fi închise:
- încălcări repetate ale Regulilor comunității sau ale Termenilor și condițiilor în orice formă de conținut (precum postarea repetată de videoclipuri sau comentarii abuzive, instigatoare la ură și/sau de hărțuire);
- un singur caz de abuz grav (precum comportament agresiv, spam sau pornografie);
- încălcarea intenționată a unei politici (cum ar fi, conținut instigator la ură, hărțuire sau uzurparea identității).
Poți să primești o notificare privind închiderea canalului printr-un e-mail sau să primești o notificare când te conectezi la YouTube Studio. În cazul unei închideri, vei pierde accesul la tabloul de bord din Studio și la alte funcții. Poți să te conectezi în continuare la YouTube Studio pentru a examina informațiile despre închidere.
Fă recurs împotriva unei închideri în baza Regulilor comunității
Fă recurs de pe computer
-
Deschide YouTube Studio.
- Notă: poate fi necesar să te autentifici din nou când te conectezi.
- Sub informațiile despre închidere, dă clic pe Începe examinarea.
- Examinează motivul închiderii.
- Dă clic pe Înainte.
- Selectează Începe procesul de recurs.
- Dă clic pe Înainte.
- Introdu adresa de e-mail de contact și explică motivul recursului.
- Dă clic pe Trimite.
Verifică starea unui recurs privind închiderea
- Deschide YouTube Studio.
- Vezi confirmarea trimiterii recursului și verifică durata estimată a examinării.
Vei primi o notificare prin e-mail referitoare la rezultatul recursului. Dacă recursul este acceptat, vei fi direcționat(ă) să revii la tabloul de bord YouTube Studio. Dacă recursul este respins, te vei deconecta după ce accepți decizia.
Închideri legate de încălcarea drepturilor de autor
Dacă ți s-a închis canalul din cauza unor reclamații privind încălcarea drepturilor de autor și consideri că reclamațiile sunt incorecte, poți să trimiți o contranotificare. Acest proces este în continuare disponibil pentru creatorii ale căror canale au fost închise, însă formularul web de contranotificare va fi inaccesibil. Poți să trimiți o contranotificare și prin e-mail, fax sau poștă.
Poți și să contactezi direct reclamantul pentru a solicita o retragere.
Pentru mai multe informații despre procesul de contranotificare, accesează Centrul pentru drepturi de autor.
Descarcă datele pentru canalele închise
Dacă ți se închide canalul, nu mai poți să-ți descarci conținutul de pe YouTube. Cu toate acestea, îți poți descărca în continuare Datele Google. Află cum să-ți descarci Datele Google.