Unde găsești informații despre produs
Avertismente privind siguranța
Manevrarea și folosirea corectă
Informații despre reglementare
Informații despre accesibilitate
Unde găsești informații despre produs
Acest ghid include regulamentul de bază privind siguranța din broșura tipărită „Siguranță și garanție”, livrată împreună cu Pixel 5a. În plus, include informații suplimentare despre siguranță, garanție și reglementări referitoare la Pixel 5a (5G).
Informații despre siguranță, mediu și reglementări: g.co/pixel/safety sau Setări Despre telefon
Manual despre siguranță și reglementări.
Detalii privind garanția valabilă pentru țara de achiziție, inclusiv instrucțiuni pentru a face o reclamație: g.co/pixel/warranty.
Etichete electronice de reglementare și valorile ratei de absorbție specifică (SAR) pentru dispozitivul tău: Setări Despre telefon
Etichete de reglementare.
Ajutor online cuprinzător: g.co/pixel/help.
Avertismente privind siguranța
AVERTISMENT: INFORMAȚII PRIVIND SĂNĂTATEA ȘI SIGURANȚA. CITEȘTE ÎNAINTE DE FOLOSIRE PENTRU A REDUCE RISCUL DE VĂTĂMARE CORPORALĂ, DISCONFORT, DAUNE MATERIALE, INCLUSIV DETERIORAREA TELEFONULUI Pixel 5a (5G) ȘI ALTE RISCURI POSIBILE
Manevrarea
Manevrează telefonul Pixel 5a (5G) cu grijă. Poți deteriora telefonul sau bateria dacă dezasamblezi, scapi, îndoi, arzi, zdrobești sau perforezi telefonul. Nu folosi un Pixel 5a (5G) cu carcasa deteriorată, ecranul crăpat sau altă formă de deteriorare. Folosirea unui telefon Pixel 5a (5G) deteriorat poate duce la supraîncălzirea bateriei sau la rănire. Nu expune telefonul Pixel 5a (5G) la lichide, deoarece acest lucru poate provoca scurtcircuitarea și supraîncălzirea. Dacă Pixel 5a (5G) se udă, nu încerca să îl usuci folosind o sursă externă de căldură.
Telefonul Pixel 5a (5G) este proiectat să funcționeze la temperaturi ambientale cuprinse între 0 °C și 35 °C și trebuie păstrat la temperaturi ambientale cuprinse între -20 °C și 45 °C. Nu lăsa telefonul Pixel 5a (5G) în locuri în care temperatura poate depăși 45 °C, cum ar fi pe bordul mașinii sau lângă o sursă de încălzire, deoarece astfel s-ar putea deteriora, s-ar putea supraîncălzi bateria sau ar putea exista un risc de incendiu. Nu expune Pixel 5a (5G) la surse de căldură sau la lumina solară directă. Dacă telefonul devine prea fierbinte, deconectează-l de la sursa de alimentare, în cazul în care este conectat, mută-l într-un loc mai răcoros și folosește-l doar după ce s-a răcit. Telefonul Pixel 5a (5G) este proiectat să funcționeze cel mai bine la o altitudine de până la 5.000 m.
Dacă folosești telefonul Pixel 5a (5G) în anumite moduri, cum ar fi pentru jocuri, înregistrare de videoclipuri, lanternă sau realitate virtuală, telefonul va genera mai multă căldură decât în condiții normale de funcționare. Din acest motiv, Pixel 5a (5G) poate reduce consumul de energie sau se poate închide temporar. Ai grijă când folosești telefonul în aceste moduri.
Reparații și service
Nu încerca să repari singur(ă) telefonul Pixel 5a (5G). Dezasamblarea telefonului poate duce la pierderea rezistenței la apă, poate avea ca rezultat rănirea sau îl poate deteriora.
Contactează serviciul de asistență pentru clienți și nu folosi telefonul Pixel 5a (5G) dacă nu funcționează corect sau dacă a fost deteriorat. Pentru mai multe informații, accesează g.co/pixel/contact.
Încărcarea
Asigură-te că adaptorul de curent și telefonul Pixel 5a (5G) sunt într-o zonă bine ventilată atunci când sunt folosite sau se încarcă. Dacă folosești cabluri sau adaptoare de curent deteriorate sau dacă încarci într-un mediu umed, poți provoca incendii, electrocutări, răniri sau deteriorarea telefonului Pixel 5a (5G) ori a altor bunuri. Nu încărca telefonul Pixel 5a (5G) atunci când este ud. Evită să încarci telefonul în lumina directă a soarelui. Nu încărca dispozitivul pe o suprafață moale, cum ar fi o canapea sau un pat, sau când este ud. Evită să încarci dispozitivul în lumina directă a soarelui. Evită să dormi pe un dispozitiv, un adaptor de curent sau un încărcător wireless ori să le pui sub o pătură, o pernă sau sub corpul tău când sunt conectate la o sursă de alimentare, deoarece aceste situații pot duce la vătămare corporală sau incendiu.
Acest telefon trebuie folosit cu un adaptor c.a. certificat, cu putere de ieșire limitată, conform standardului IEC 60950-1/62368-1 cu următoarele valori: 5 V c.c., maximum 3 A; 9 V c.c., maximum 2 A sau ambele, care a fost autorizat conform Cerințelor de certificare CTIA pentru respectarea standardului IEEE 1725 privind sistemul bateriei. Telefonul este livrat împreună cu un adaptor c.a. care are certificarea corespunzătoare.
Când încărcați telefonul, asigurați-vă că adaptorul de curent este conectat la o priză electrică de lângă telefon și este ușor accesibil. Nu forțați acest adaptor de curent și alte ștecăre sau adaptoare de curent într-o priză electrică dacă spațiul nu este suficient pentru a încăpea amândouă. Când deconectați adaptorul de curent de la priză, trageți de adaptor, nu de cablul de încărcare. Nu răsuciți și nu ciupiți cablul și nu forțați intrarea conectorului în port. Dacă în timpul încărcării primiți un mesaj care vă cere să deconectați încărcătorul sau adaptorul de curent, deconectați-l. Înainte de a încerca să încarci din nou, asigură-te că atât conectorul cablului de încărcare, cât și portul de încărcare al telefonului sunt uscate și nu conțin obiecte.
Încarcă telefonul Pixel 5a (5G) numai cu (1) adaptorul de curent și cablul incluse, (2) un încărcător compatibil cu USB-C PD sau (3) un încărcător USB-C disponibil în Google Store și la distribuitorii autorizați Google (caută insigna „made for” de la Google). Dacă nu folosești accesorii compatibile de încărcare, poți provoca incendii, electrocutări, răniri sau deteriorarea telefonului și a accesoriilor.
Expunerea prelungită la căldură
Pixel 5a (5G) și încărcătorul generează căldură în timpul funcționării normale și respectă standardele și limitele aplicabile pentru temperatura suprafeței. Evită contactul prelungit, direct sau indirect, cu pielea când telefonul este în uz sau se încarcă, deoarece expunerea pielii la suprafețe fierbinți o perioadă lungă de timp poate provoca disconfort sau arsuri. Nu dormiți pe sau cu telefonul ori adaptorul de curent și nu le acoperiți cu o pătură sau o pernă. Luați în calcul acest aspect dacă vă este afectată capacitatea de a detecta căldura la nivelul pielii.
Siguranța copiilor
Acest telefon Pixel 5a (5G) nu este o jucărie. El poate conține (sau poate fi livrat împreună cu) piese mici, elemente de plastic, sticlă sau metal și piese cu margini ascuțite, care pot produce răni sau pot prezenta pericol de sufocare. Au existat cazuri în care copiii s-au strangulat cu cablurile. Nu lăsați cablurile telefonului la îndemâna copiilor (la mai puțin de 9 metri) și nu le permiteți să se joace cu telefonul și accesoriile acestuia. Se pot răni sau îi pot răni pe cei din jur ori pot deteriora telefonul din greșeală. Solicită imediat asistență medicală dacă înghit piese mici.
Pierderi auditive
Expunerea prelungită la sunete puternice (inclusiv muzica) poate duce la pierderi auditive. Pentru a preveni posibilele leziuni auditive, evită folosirea unui volum ridicat pentru intervale de timp prelungite. Expunerea continuă la volum ridicat și la zgomot de fundal poate face ca sunetele să pară mai puțin puternice decât sunt în mod real. Verifică volumul înainte de a folosi căștile.
Baterie
Acest telefon conține o baterie litiu-ion reîncărcabilă, o componentă sensibilă ce poate duce la rănire dacă este deteriorată. Nu încerca să îndepărtezi bateria. Contactează Google sau un furnizor de servicii autorizat de Google pentru a înlocui bateria. Pentru informații de contact, accesați g.co/pixel/contact. Dacă bateria este înlocuită de personal necalificat, telefonul se poate deteriora. Înlocuirea necorespunzătoare sau folosirea unei baterii neautorizate poate prezenta risc de incendiu, explozie, scurgeri sau alte pericole. Nu modifica, nu reface și nu recondiționa bateria, nu o perfora și nu încerca să introduci obiecte în baterie, să o scufunzi sau să o expui la apă sau alte lichide; nu expune bateria la foc, căldură excesivă și/sau alte pericole. Nu scurtcircuita bateria și nu lăsa obiecte metalice sau conductoare să atingă bornele bateriei. Evită să scapi telefonul sau bateria. Dacă telefonul sau bateria a căzut, în special pe o suprafață dură și suspectezi sau observi deteriorarea, contactează Google sau un furnizor de servicii autorizat de Google pentru inspectare. Dacă bateria are scurgeri, evită contactul lichidului scurs cu ochii, pielea sau îmbrăcămintea. Dacă lichidul a intrat deja în contact cu ochii, nu te freca. Clătește imediat ochii cu apă curată și cere sfatul medicului.
Acest telefon conține o baterie litiu-ion reîncărcabilă care respectă standardul IEEE 1725 și alte standarde aplicabile.
Eliminarea, transportul și reciclarea
Eliminați telefonul, bateria și accesoriile în conformitate cu reglementările locale. Nu le transportați necorespunzător și nu le eliminați împreună cu deșeurile menajere obișnuite. Eliminarea necorespunzătoare poate provoca incendii, explozii și/sau alte pericole. Nu le deschideți, nu le zdrobiți, nu le încălziți peste 45 °C și nu le aruncați în foc. Pentru mai multe informații despre reciclarea telefonului, accesați g.co/pixel/recycle.
Restricții de mediu
Pentru a evita deteriorarea pieselor sau a circuitelor interne ale telefonului, nu folosiți și nu depozitați telefonul sau accesoriile sale în medii cu praf, cu fum, umede sau murdare ori în apropierea câmpurilor magnetice. Nu îl expuneți la surse de căldură sau la lumina solară directă. Nu lăsa mult timp telefonul într-un vehicul sau în locuri în care temperatura poate depăși 45°C, cum ar fi pe bordul unei mașini, pe pervazul unei ferestre, lângă o sursă de încălzire sau în spatele unei vitrine care este expusă la lumina solară directă sau la lumina ultravioletă puternică. Astfel, produsul poate fi deteriorat, bateria se poate supraîncălzi sau poate apărea un risc de incendiu ori explozie.
Medii explozive
Nu încărcați, nu folosiți, nu depozitați și nu transportați telefonul în locuri în care sunt depozitate materiale inflamabile sau explozibile (de exemplu, benzinării, depozite de combustibil sau uzine chimice). Nu folosiți telefonul în zonele în care sunt în desfășurare operațiuni de detonare sau în medii în care pot avea loc explozii, cum ar fi locațiile în care aerul conține un nivel ridicat de substanțe chimice, vapori sau particule inflamabile (cum ar fi fibre, praf sau pudre metalice). În asemenea zone, scânteile pot produce o explozie sau un incendiu care pot provoca leziuni corporale sau chiar moartea. Respectă toate anunțurile și indicatoarele în locurile unde pot exista astfel de pericole.
Navigare
Telefonul poate accesa servicii de cartografiere și de navigare. Hărțile și navigarea depind de o conexiune de date funcțională și de serviciile de localizare și pot să nu fie disponibile în orice moment sau în toate zonele. Hărțile și indicațiile de orientare pot fi inexacte, iar condițiile reale pot diferi de hartă, date, trafic, indicații de orientare, conținut și alte rezultate. Analizează cu atenție indicațiile de orientare, respectă legislația rutieră în vigoare și indicatoarele de trafic, folosește-ți discernământul și utilizează serviciile de cartografiere și navigare pe propriul risc. Responsabilitatea pentru comportamentul tău și consecințele acestuia îți revine exclusiv. Navigarea cu RA necesită imagini Google Street View actualizate și lumină exterioară puternică, nefiind disponibilă în India.
Distragerea atenției
Dacă folosești telefonul Pixel 5a (5G) în timp ce faci anumite activități, acesta poate să-ți distragă atenția și să cauzeze o situație periculoasă pentru tine sau pentru alte persoane. Pentru a reduce riscul de accidente (și deoarece este interzis prin lege în multe locuri), nu folosi telefonul în timp ce conduci, mergi cu bicicleta, operezi utilaje sau faci activități care au consecințe potențial periculoase. Respectați legislația locală privind utilizarea dispozitivelor mobile, a căștilor audio și a căștilor de protecție.
Expunerea la frecvențe radio
Telefonul Pixel 5a (5G) a fost evaluat și respectă cerințele legale în vigoare pentru expunerea la unde radio, fiind proiectat și produs astfel încât să nu depășească limitele de emisie în vigoare pentru expunerea la energie de radiofrecvență (RF).
În țările în care limita ratei absorbției specifice (SAR) este de 1,6 W/kg în medie pentru un gram de țesut, cele mai ridicate valori SAR sunt 1,13 W/kg pentru G1F8F atunci când este folosit lipit de ureche și 1,09 W/kg pentru G1F8F la 1 cm de corp. În țările în care limita ratei absorbției specifice (SAR) este de 2 W/kg în medie pentru zece grame de țesut, cele mai ridicate valori SAR pentru Pixel 5a sunt 0,47 W/kg atunci când este folosit lipit de ureche și 1,14 W/kg la 5 mm de corp.
Poți găsi valorile SAR aplicabile fiecărei jurisdicții pe telefonul Pixel 5a (5G): Setări Despre telefon
Etichete de reglementare.
Pentru a reduce expunerea la energia RF, folosește o opțiune hands-free, cum ar fi difuzorul încorporat, căștile sau alte accesorii similare. Asigurați-vă că accesoriile telefonului, cum ar fi husa și tocul acestuia, nu au componente metalice. Țineți telefonul la distanță de corp pentru a respecta cerințele privind distanța.
Puteți găsi informații suplimentare despre SAR pe următoarele pagini:
fcc.gov
icnirp.org
ec.europa.eu
dot.gov.in
Interferența frecvenței radio
Respectați regulile care interzic utilizarea tehnologiei wireless (de exemplu, rețele mobile sau Wi-Fi). Telefonul este proiectat să respecte reglementările privind emisiile de frecvențe radio, dar folosirea dispozitivelor wireless poate afecta alte echipamente electronice. De exemplu, în timp ce zburați cu avionul sau imediat înainte de îmbarcare, folosiți telefonul numai în conformitate cu instrucțiunile oferite de compania aeriană. Folosirea unui telefon într-un avion poate perturba rețelele wireless, poate prezenta un pericol pentru funcționarea aeronavei sau poate fi ilegală. Este posibil să vi se permită să folosiți telefonul în modul Avion.
Comunicări de urgență
Este posibil ca dispozitivele wireless să nu fie fiabile pentru comunicările de urgență. Acest telefon Pixel 5a (5G) funcționează folosind semnale radio și este posibil să nu stabilească sau să nu păstreze conexiunea în orice condiții. În plus, el este alimentat de o baterie reîncărcabilă, care poate fi afectată de temperatură, utilizare, deteriorare și alte condiții. Deși unele autorități transmit informații de urgență prin rețelele wireless, este posibil ca telefonul dvs. să nu primească întotdeauna aceste comunicări, în funcție de conectivitatea rețelei sau de alți factori. Accesul la unele funcții și informații sau comunicări de urgență poate să nu fie disponibil în toate zonele sau limbile.
Interferența cu dispozitivele medicale
Telefonul folosește componente radio și de alt fel care emit câmpuri electromagnetice și conține magneți. Aceste câmpuri electromagnetice și magneții pot interfera cu stimulatoarele cardiace și cu alte dispozitive medicale implantate. Ține întotdeauna telefonul și încărcătorul la o distanță sigură de stimulatorul cardiac sau alt dispozitiv medical implantat. Dacă ai întrebări despre folosirea telefonului Pixel 5a (5G) cu sau lângă stimulatorul cardiac sau alt dispozitiv medical implantat, consultă furnizorul de servicii medicale în prealabil. Dacă bănuiești că telefonul perturbă stimulatorul cardiac sau alt dispozitiv medical implantat, oprește telefonul și consultă-te cu medicul pentru informații specifice dispozitivului medical.
Spitale
Oprește telefonul atunci când ți se solicită acest lucru în spitale, clinici sau centre de asistență medicală. Astfel se încearcă preîntâmpinarea posibilelor interferențe cu echipamentele medicale sensibile.
Funcții legate de sănătate
Telefonul și funcțiile aplicației de mișcare asociate nu sunt dispozitive medicale și au scop pur informativ. Ele nu sunt concepute sau destinate utilizării în vederea diagnosticării unor boli sau a altor afecțiuni ori în vederea vindecării, monitorizării, atenuării, tratării sau prevenirii bolilor sau a altor afecțiuni.
Afecțiunile medicale
Un procent mic de utilizatori pot suferi dureri de cap, convulsii, leșinuri, tensiune oculară, oboseală sau ochi uscați, din cauza stimulilor vizuali, precum lumini intermitente, modele luminoase sau folosirea de dispozitive electronice cu afișaj. Aceste simptome pot apărea în cazul unor persoane care nu au întâmpinat niciodată asemenea probleme. Dacă ai un istoric de convulsii, leșin sau epilepsie, o afecțiune medicală sau resimți un disconfort despre care crezi că ar putea fi influențat de telefon, consultă un medic înainte de a folosi telefonul Pixel 5a (5G). Încetează să folosești telefonul și contactează un medic dacă ai simptome care crezi că ar putea fi cauzate sau influențate de telefon (de exemplu, dureri de cap, leșinuri sau convulsii).
Tulburări musculo-scheletice
Activitățile repetitive, cum ar fi tastarea, atingerea sau glisarea pe ecranul telefonului pot provoca disconfort la degete, mâini, încheieturi, brațe, umeri sau alte părți ale corpului. Dacă întâmpini disconfort în urma acestor activități, nu mai folosi telefonul și consultă-te cu medicul.
Produs laser din Clasa 1
Atenție: Pixel 5a (5G) este clasificat ca produs laser din Clasa 1 conform IEC 60825-1 Ed. 3. Designul produsului încorporează componente optice și o carcasă de protecție astfel încât nu există niciun fel de acces la un nivel de radiații laser peste Clasa 1. Acest produs respectă standardele 21 CFR 1040.10 și 1040.11; cu excepția conformității cu IEC 60825-1 Ed. 3., după cum este descris în Notificarea privind produsele laser nr. 56 din data de 8 mai 2019. Folosirea comenzilor, ajustărilor sau procedurilor diferite de cele specificate aici poate cauza expunerea la radiații periculoase.
Dispozitiv laser: Google LLC, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043.
Manevrarea și folosirea corectă
Urmează aceste indicații când folosești, depozitezi, cureți sau elimini telefonul Pixel 5a (5G).
Temperatura de funcționare
Nu folosi și nu încărca telefonul Pixel 5a (5G) la temperaturi ambientale sub 0 °C sau peste 35 °C. Dacă temperatura interioară a telefonului depășește temperaturile normale de funcționare, este posibil să te confrunți cu următoarele comportamente în timp ce telefonul încearcă să își regleze temperatura: performanță și conectivitate reduse, incapacitatea de a se încărca ori închiderea ecranului sau a dispozitivului. Este posibil ca telefonul să fie inutilizabil în timp ce își reglează temperatura. Mută telefonul într-un loc mai răcoros (sau mai cald) și așteaptă câteva minute înainte de a încerca să îl folosești din nou.
Îngrijirea și curățarea
Deconectează dispozitivul Pixel 5a (5G) și adaptorul de curent de la priză înainte de curățare, în timpul furtunilor cu descărcări electrice sau când nu le folosești pentru perioade lungi. Nu curăța telefonul Pixel 5a (5G) în timp ce se încarcă, deoarece aceasta poate duce la rănire sau îl poate deteriora. Evită solvenții și materialele abrazive care ar putea deteriora suprafața produsului. Nu folosi detergent chimic, pudră sau alți agenți chimici (cum ar fi benzen) pentru a curăța telefonul Pixel 5a (5G) sau accesoriile.
Expunerea la produse de machiaj, substanțe chimice și materiale vopsite, cum ar fi denimul, poate duce la pătarea telefoanelor Pixel 5a (5G) și a carcaselor de culoare deschisă.
Pentru a curăța telefonul Pixel 5a (5G), îți recomandăm să îl ștergi ușor cu o cârpă moale, fără scame. Folosește o cârpă uscată pentru urme, pete sau praf și o cârpă ușor umedă (nu udă) pentru transferuri de culoare, cum ar fi de la machiaj sau de la o pereche nouă de jeanși. Pentru pete și murdărie, folosește șervețele umede sau soluție de curățat ochelarii pe ecran și săpun obișnuit sau șervețele de curățare fără înălbitor pe spate și părțile laterale. Pentru mai multe instrucțiuni privind îngrijirea și curățarea, consultă g.co/pixel/care.
Pentru a-ți dezinfecta telefonul Pixel 5a (5G), inclusiv ecranul, poți folosi șervețele obișnuite de dezinfectare sau șervețele pe bază de alcool izopropilic 70 %. Nu folosi șervețele cu înălbitor.
Rezistența la apă
Telefonul Pixel 5a (5G) este rezistent la apă în conformitate cu IP67, dar nu impermeabil. Rezistența la apă nu este o caracteristică permanentă și poate fi compromisă de uzura normală sau de repararea, dezasamblarea sau deteriorarea telefonului. Nu expune telefonul Pixel 5a (5G) la lichide, deoarece acest lucru poate provoca scurtcircuitarea și supraîncălzirea. Încărcătorul dispozitivului și alte accesorii nu sunt rezistente la apă și nu trebuie expuse la lichide.
Câmpuri magnetice
Evită să plasezi lângă acest telefon Pixel 5a (5G) sau lângă cablul de încărcare suporturi care conțin magneți sau care sunt sensibile la magnetism, cum ar fi carduri de credit, carduri bancare, benzi audio / video sau dispozitive de memorie magnetice, deoarece este posibil să pierzi informațiile stocate pe aceste suporturi. Suporturile care conțin informații sensibile la magneți trebuie păstrate la cel puțin 5 cm de acest telefon Pixel 5a (5G).
Service și asistență
Telefonul tău Pixel 5a (5G) trebuie reparat numai de Google sau de un furnizor autorizat de servicii Google. Reparațiile sau modificările neautorizate pot duce la deteriorarea permanentă a telefonului Pixel 5a (5G) și pot afecta acoperirea garanției și autorizațiile de reglementare. Contactează serviciul de asistență pentru clienți în vederea serviciilor autorizate. Pentru ajutor și asistență online, accesează g.co/pixel/help. Dacă trimiți telefonul în service, este posibil să primești un telefon de schimb recondiționat (în locul telefonului original). Pentru repararea bunurilor pot fi folosite piese recondiționate. Repararea sau înlocuirea poate duce la pierderea datelor generate de utilizator.
Informații despre reglementare
Informațiile despre reglementare, mărcile de certificare și conformitate specifice Pixel 5a (5G) pot fi găsite pe dispozitiv în Setări Despre telefon
Etichete de reglementare.
Declarație de conformitate cu CEM
Important: acest dispozitiv și adaptorul de curent au demonstrat conformitatea cu compatibilitatea electromagnetică (CEM) în condiții care includ folosirea de dispozitive periferice conforme și de cabluri ecranate între componentele sistemului. Este important să folosiți dispozitive periferice conforme și cabluri ecranate între componentele sistemului pentru a reduce posibilitatea de a provoca interferențe cu radiourile, televizoarele și alte dispozitive electronice.
Informații despre reglementare: Statele Unite
Respectarea reglementărilor FCC
Notă: echipamentul a fost testat și s-a constatat că acesta corespunde limitelor unui dispozitiv digital din Clasa B, în conformitate cu secțiunea 15 din Regulamentul FCC. Limitele au fost stabilite pentru a asigura o protecție rezonabilă împotriva interferențelor dăunătoare cu aparatele casnice. Acest echipament generează, folosește și poate emite energie de radiofrecvență, iar dacă nu este instalat și utilizat conform instrucțiunilor, poate cauza interferențe dăunătoare cu radiocomunicațiile. Cu toate acestea, nu există garanția că nu vor apărea interferențe cu anumite aparate. Dacă acest echipament cauzează interferențe dăunătoare privind recepția radio sau TV, fapt ce poate fi constatat prin pornirea și oprirea echipamentului, îți recomandăm să elimini interferența luând una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
- reorientează sau mută antena de recepție;
- mărește distanța dintre echipament și receptor;
- conectează echipamentul la o priză din alt circuit decât cel la care este conectat receptorul;
- consultă-te cu un distribuitor sau un tehnician radio / TV experimentat pentru asistență.
Schimbările sau modificările neaprobate în mod expres de Google ți-ar putea anula dreptul de a folosi echipamentul.
Dispozitivul este în conformitate cu secțiunea 15 din Regulamentul FCC. Funcționarea este supusă următoarelor două condiții:
- aceste dispozitive nu trebuie să cauzeze interferențe dăunătoare;
- aceste dispozitive trebuie să accepte orice interferență primită, inclusiv interferența care poate determina o funcționare nedorită.
Modele: G1F8F
Parte responsabilă:
Google LLC
1600 Amphitheatre Parkway
Mountain View, CA 94043
g.co/pixel/support
Compatibilitatea cu aparatele auditive (HAC)
Dispozitivul Pixel 5a (5G) a fost evaluat și certificat a fi compatibil cu aparatele auditive conform specificației tehnice ANSI C63.19. Există două măsuri pentru compatibilitatea cu aparatele auditive:
- evaluarea M, care este o măsură a rezistenței la interferența frecvenței radio pentru aparatele auditive care au cuplare acustică;
- evaluarea T, care este o măsură a performanței când telefonul este folosit cu aparate auditive care au cuplare inductivă (bobină cu inducție).
Pixel 5a (5G) este evaluat M3/T4 pentru G1F8F, în conformitate cu reglementările FCC privind compatibilitatea cu aparatele auditive pentru dispozitivele wireless.
Conform regulilor FCC, un telefon mobil este considerat compatibil cu aparatele auditive dacă este evaluat ca M3 sau M4 pentru cuplare acustică sau T3 ori T4 pentru cuplare inductivă.
Telefonul tău a fost testat și evaluat privind utilizarea împreună cu aparatele auditive pentru unele tehnologii wireless pe care le folosește. Cu toate acestea, este posibil să existe anumite tehnologii wireless noi, folosite în acest telefon, care nu au fost încă testate pentru utilizarea cu aparatele auditive. Este important să încerci diversele funcții ale telefonului cu atenție și în diferite locații, folosind aparatul auditiv sau implantul cohlear pentru a determina dacă auzi vreun zgomot interferent. Consultă-te cu furnizorul de servicii sau cu Google pentru informații privind compatibilitatea cu aparatele auditive. Dacă ai întrebări în legătură cu politicile de rambursare sau de schimbare a produsului, consultă-te cu furnizorul tău de servicii sau cu comerciantul telefonului.
Reciclare
Pentru reciclarea în Statele Unite, accesațig.co/pixel/recycle.
Interferența frecvenței radio
Compania Google nu este responsabilă pentru niciun fel de interferență radio sau de televiziune cauzată de o modificare neautorizată a dispozitivelor sau a accesoriilor ori printr-o înlocuire sau prin atașarea unor cabluri sau a unui echipament de conectare, în afara celor specificate de Google. Corectarea interferenței cauzate de o astfel de modificare, înlocuire sau atașare neautorizată este responsabilitatea utilizatorului. Google și distribuitorii săi autorizați nu sunt responsabili pentru nicio daună sau încălcare a reglementărilor guvernamentale care pot apărea în urma nerespectării acestor indicații de către utilizator.
Informații despre producător
Producător: Google LLC, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA, S.U.A., 94043
Informații despre reglementare: Japonia
Când funcționează în banda de 5 GHz (W52/W53), dispozitivul trebuie folosit doar în interior (cu excepția cazului în care comunică cu un radio de mare putere).
Acesta este un echipament de clasă B. Deși acest echipament este destinat utilizării în mediu rezidențial, el poate cauza o recepție slabă dacă este folosit în apropierea unui receptor radio sau de televiziune. Urmează instrucțiunile din manualul de utilizare.
VCCI-B
Informații despre accesibilitate
FUNCȚIA DE ACCESIBILITATE |
CERINȚE – DESCRIERE |
VALOARE |
Informații despre dispozitiv / hardware |
||
Ecran tactil |
Dispozitivul are un ecran tactil? |
Da |
Dacă dispozitivul are un ecran tactil, acesta este capacitiv (uneori descris ca „activat de căldură”)? |
Da |
|
Identificarea tastelor |
Utilizatorul poate distinge ușor tastele? |
Nu este cazul |
Cum pot fi distinse tastele – taste separate, cu margini pentru delimitare? |
Nu este cazul |
|
Distanța dintre punctele centrale ale tastelor |
Care este distanța de la punctul central al unei taste numerice la punctul central al alteia? |
Nu este cazul |
Structura tastaturii |
Tastatura este structurată asemenea uneia de tip mașină de scris QWERTY |
Tastatură virtuală pe ecran |
Carabină cu șnur pentru inel de chei sau șnur de gât |
Are o bară mică pentru a se putea atașa un inel de chei sau un șnur de gât |
Nu |
Diferențierea tastelor funcționale |
Tastele numerice au o altă culoare sau formă față de celelalte taste, fiind mai ușor de distins la atingere sau la vedere |
Nu este cazul |
Forma dispozitivului |
A. Telefon cu clapă B. Baton C. Glisant D. Pivotant E. Ecran tactil F. Altele |
E |
Sistem de operare |
Sistemul de operare și versiunea de pe acest telefon |
Android 11 |
Caracteristici de aderență |
Are un înveliș sau margini aderente, care împiedică alunecarea din mână |
Nu |
Funcții pentru mobilitate / dexteritate |
||
Greutatea dispozitivului |
Greutatea dispozitivului, inclusiv bateria |
183 g |
Plasarea ușoară a bateriei |
Bateria este marcată clar pentru orientarea și plasarea corespunzătoare |
Nu este cazul |
Difuzor |
Poate fi folosit cu mâinile libere, în timpul apelării și după inițierea apelului |
Da |
Taste protejate / adâncite |
Fiecare tastă este adâncită sau protejată pentru a se reduce posibilitatea de a apăsa tasta greșită |
Nu este cazul |
Căști / set de căști-microfon wireless |
Compatibil cu căștile și seturile de căști-microfon wireless, cum ar fi cele Bluetooth |
Da |
Cuplarea la un dispozitiv |
Pentru a permite utilizatorilor să folosească computerele ca terminale text. Permite și dispozitivelor personalizate să funcționeze cu telefonul. Dispozitivul poate fi conectat la telefon folosind: |
|
|
Da |
|
|
Nu |
|
|
Da |
|
|
Da |
|
Spate plat pentru utilizare pe masă |
Are spate plat pentru a putea fi folosit când este așezat pe masă |
Da |
Răspuns cu orice tastă |
Utilizatorul poate răspunde unui apel apăsând orice tastă |
Nu |
Gesturi |
Unele comenzi necesită ciupirea sau răsucirea cu degetele ori rotirea încheieturii mâinii |
Da |
Recunoașterea vocală pentru apelare |
Permite formarea unui număr rostind numele persoanei, dacă este stocat în lista persoanelor de contact (o „agendă telefonică” personală creată pe telefon) |
Da |
Recunoașterea vocală pentru accesarea funcțiilor |
Permite activarea funcțiilor rostind comenzi telefonului, reducând astfel nevoia de a folosi tastatura |
Da |
Răspuns automat |
Permite telefonului să răspundă automat după ce sună de un anumit număr de ori |
Nu |
Funcții vizuale |
||
Marcatori tactili ai tastelor „F” și „J” |
Tastele „F” și „J” au proeminențe pentru a putea fi distinse la atingere (este relevant numai pentru telefoanele care au o tastatură de tip mașină de scris QWERTY) |
Nu este cazul |
Structură standard a tastaturii numerice |
Tastele numerice sunt dispuse în modul standard, cu 1 2 3 în partea de sus și * 0 # în partea de jos |
Da – tastatură pe ecran |
Feedbackul tastelor – tactil |
Când se apasă o tastă, se simte un clic fizic, ca să se știe că a fost apăsată |
Da |
Feedbackul tastelor – audio |
Când se apasă o tastă, se aude un sunet, ca să se știe că a fost apăsată |
Da |
Identificarea audio a tastelor – rostită |
Când se apasă o tastă numerică, numărul este rostit, ca să se știe că a fost apăsată cea corectă |
Da |
Identificarea audio a tastelor – funcții |
Sunetul auzit când se apasă o tastă este diferit pentru tastele numerice și cele funcționale, ca să poată fi distinse cu ușurință |
Da |
Font reglabil – stil |
Se poate modifica fontul (corpul de literă) textului afișat, pentru a-l face mai lizibil |
Da |
Font reglabil – dimensiune |
Se poate mări sau micșora textul afișat pentru a-l face mai lizibil |
Da |
Comenzi rapide personalizate |
Se poate atribui o anumită funcție unei taste sau unei secvențe scurte de taste |
Da |
Caracteristici de afișare – comenzi de ajustare a contrastului |
Se poate ajusta contrastul ecranului pentru ca textul și simbolurile să fie mai ușor de văzut pe fundal |
Nu |
Caracteristici de afișare – comenzi de ajustare a luminozității |
Se poate ajusta luminozitatea ecranului pentru a face conținutul mai lizibil |
Da |
Caracteristici de afișare – dimensiunea ecranului principal |
Dimensiunea ecranului principal |
6,34", raport de dimensiuni de 20:9 |
Caracteristici de afișare – rezoluția ecranului principal |
Numărul de puncte (numite pixeli) care se folosesc pentru afișarea textului și a imaginilor pe ecranul principal. Mai multe puncte înseamnă mai multe detalii. |
1080 x 2400p (FHD+) |
Caracteristici de afișare – diferențierea culorilor |
Informațiile redate pe ecran nu se bazează pe perceperea culorilor pentru înțelegere (de exemplu, nu este nevoie să se poată distinge între simbolurile roșii și cele verzi) |
Da |
Caracteristici de afișare – simboluri / pictograme |
Meniurile pot fi afișate folosind simboluri sau imagini într-un aspect grilă. Astfel, poate fi mai ușor pentru unele persoane să înțeleagă sau să își amintească. |
Da |
Caracteristici de afișare – pâlpâirea ecranului |
Ecranul principal nu pâlpâie cu o frecvență care poate cauza probleme pentru utilizatorii care suferă de epilepsie fotosenzitivă (între 2 Hz și 60 Hz) |
Da |
Rostirea ID-ului apelantului din lista cu persoanele de contact |
La primirea unui apel, numele apelantului este rostit, dacă acesta este stocat în lista cu persoanele de contact |
Da |
Rostirea SMS-urilor: încorporată |
Mesajele text pot fi rostite |
Da |
Meniuri rostite |
Rostește opțiunile din meniuri, permițând accesarea funcțiilor chiar dacă nu se poate citi ecranul |
Da |
Format alternativ pentru manualul utilizatorului |
Manualul utilizatorului este disponibil în formate alternative, de ex., acesta poate fi accesat online |
Da |
Funcții auditive |
||
Alertă prin vibrații |
Telefonul poate fi setat să vibreze când se primește un apel, un mesaj text sau o alertă |
Da |
Alerte vizuale – apeluri primite |
La primirea unui apel sau mesaj text, se afișează o alertă vizuală, cum ar fi numele sau fotografia apelantului, dacă acesta este stocat în lista cu persoanele de contact |
Da |
Comunicări video în ambele sensuri – folosind rețelele mobile |
Permite efectuarea de apeluri video, în care interlocutorii se văd reciproc, folosind rețeaua mobilă |
Da |
Comunicări video în ambele sensuri – folosind rețelele LAN wireless |
Permite efectuarea de apeluri video, în care interlocutorii se văd reciproc, folosind rețeaua LAN wireless |
Da |
Set de căști-microfon – tipul de mufă |
Tipul de mufă de care are nevoie un set de căști-microfon pentru a putea fi conectat la telefon |
USB-C |
Compatibilitatea cu aparatele auditive |
Când este folosit cu un aparat auditiv setat în poziția „T”, sunetul este mai clar |
Da |
Tehnologii alternative pentru aparate auditive |
Când este folosit cu o tehnologie de cuplare alternativă, sunetul este mai clar |
Nu este cazul |
Opțiuni de mesagerie – MMS |
Permite trimiterea și primirea de mesaje multimedia, care pot include fotografii, conținut audio și videoclipuri |
Da |
Personalizarea și refolosirea SMS-urilor |
Permite crearea de mesaje text standard care pot fi trimise rapid oricui, fără să fie rescrise de fiecare dată. De exemplu, „Sunt într-o ședință, sun eu mai târziu” |
Da |
Opțiuni de mesagerie – e-mail |
Permite trimiterea și primirea de mesaje de e-mail |
Da |
Accesul la internet |
Telefonul poate fi folosit pentru a naviga pe site-uri și pentru a utiliza alte servicii online |
Da |
FUNCȚII ȘI CARACTERISTICI SUPLIMENTARE |
Google Pixel 5a (5G) este un dispozitiv cu ecran tactil. Cu toate acestea, are următoarele taste fizice: butonul de pornire / oprire și tastele de control al volumului |
Da |
FUNCȚII ȘI ACCESORII OPȚIONALE |
Tipul deschis al sistemului de operare și al funcțiilor de accesibilitate înseamnă că anumite funcții sunt oferite ca parte a sistemului de operare Android și astfel se pot modifica și li se poate face upgrade pe timpul vieții produsului |
Da |
Garanție limitată
Garanția limitată este disponibilă în Centrul de garanție pentru hardware Google.
Pixel, Google, sigla G și alte mărci și sigle asociate sunt mărci comerciale deținute de Google LLC. Wi-Fi® și sigla Wi-Fi sunt mărci comerciale ale Wi-Fi Alliance. Marca verbală și siglele Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate deținute de Bluetooth SIG, Inc. Restul mărcilor comerciale aparțin proprietarilor respectivi.