Alertele privind datele despre produse sunt notificări prin e-mail pe care le primiți când se întâmplă ceva neașteptat cu datele dvs. despre produse – precum scăderea semnificativă a numărului de articole active pentru un anumit set de produse.
Acest articol explică modul în care funcționează alertele privind datele despre produse și modul în care acestea sunt declanșate.
Beneficii
Puteți să examinați orice probleme legate de datele dvs. despre produse în Merchant Center, dar poate exista un decalaj considerabil între momentul apariției unei erori și cel al verificării. Alertele privind datele despre produse permit companiei Google să vă anunțe prin e-mail imediat ce este detectată o problemă legată de produsele dvs. eligibile.
Cum funcționează
În mod prestabilit, va fi declanșată o alertă dacă se detectează o scădere semnificativă a numărului de produse active pentru orice combinație de țară vizată și platformă Google (de exemplu, S.U.A. + anunțuri pentru Cumpărături Google). E-mailul va include explicații privind cele întâmplate și linkuri către secțiunea relevantă din Merchant Center, astfel încât să puteți verifica instantaneu datele despre produse.
Alte tipuri de alerte privind datele despre produse, precum protecția produselor, sunt disponibile numai după înscriere și trebuie să fie activate înainte de a începe să primiți notificări.
Puteți să vă înscrieți sau să renunțați la aceste alerte modificând preferințele pentru e-mailuri. Aflați cum să modificați preferințele pentru e-mailuri în Merchant Center.
Disponibilitate
Alertele privind datele despre produse sunt disponibile pentru următoarele destinații, indiferent de tipul de sursă de date despre produse:
- anunțuri pentru Cumpărături Google,
- anunțuri pentru inventar local,
- anunțuri grafice.