Criterii pentru fotografii și videoclipuri

Această politică a fost actualizată. Poți găsi politica actuală aici.

Pe lângă regulamentul privind conținutul interzis, fotografiile și videoclipurile trebuie să respecte criteriile care urmează.

Nu încărca fișiere GIF, capturi de ecran, fotografii din stoc, alte imagini create manual sau imagini care aparțin unor terțe părți. Pentru a fi relevante, fotografiile și videoclipurile trebuie să fie realizate de utilizatori în locația respectivă. Dacă subiectul principal al conținutului este irelevant pentru locație (inclusiv selfie-uri în care persoana / grupul este subiectul principal), acesta poate fi eliminat.

Ajustări de natură stilistică

  • Ajustările de natură stilistică (cum ar fi aplicarea de filtre) pot fi acceptate, cu condiția ca aceste îmbunătățiri stilistice să fie minime și să nu reprezinte elemente adăugate, cum ar fi marginile, textul, colajele de imagini etc.
  • Poate fi respins conținutul care îi împiedică pe alții să înțeleagă mediul pe care îl prezinți.
  • Printre exemple se numără imaginile prea întunecate sau prea neclare, compozițiile în care rotirea este prea accelerată și cele în care folosirea filtrelor modifică semnificativ aspectul locației.
  • Imaginile trebuie să aibă o rezoluție suficientă. Cerințele exacte pot varia în funcție de tipul de fotografie și de locul unde sunt încărcate. Fotografiile / videoclipurile încețoșate, nefocalizate sau de calitate slabă pot fi eliminate sau respinse.
  • În ceea ce privește videoclipurile, încarcă doar conținut stabil, cu o calitate vizuală bună. Nu încărca conținut nefocalizat, cu mișcări intermitente sau cu expunere slabă. Nu sunt permise videoclipurile distorsionate sau corupte.

Grafică sau text suprapus

Grafica și textele suprapuse, inclusiv conținutul promoțional cum ar fi siglele, trebuie să respecte cerințele de mai jos.

  • În cazul fotografiilor 360, conținutul suprapus trebuie să se încadreze ca amplasare fie la limita superioară, fie la cea inferioară (porțiunea de 25% din partea de sus sau de jos a proiecției cilindrice echidistante), nu în ambele zone.
  • În cazul videoclipurilor și al imaginilor digitale tradiționale, conținutul suprapus nu poate ocupa mai mult de 10 % din imagine sau videoclip și trebuie să se încadreze ca amplasare la o singură margine.
  • Grafica și textele suprapuse trebuie să fie relevante.
  • Nu sunt permise elemente grafice sau texte suprapuse care distrag atenția.

Fotografii 360

  • Fotografiile 360 trebuie să prezinte o panoramă la 360°, fără ca imaginile cu orizontul să conțină goluri. Nu este necesar ca aceste imagini să arate totul de la limita superioară până la cea inferioară (de sus până jos), însă între marginile de sus și de jos ale fotografiei 360 sunt acceptate numai goluri/lipsuri minore.
  • Sunt acceptate erori minore de îmbinare a imaginilor, însă fotografiile cu defecte majore de îmbinare pot fi respinse.
  • Fotografiile 360 trebuie să aibă minimum 4K (o rezoluție de minimum 3.840 de pixeli pe 2.160 de pixeli).
  • Când pentru o zonă sunt publicate mai multe fotografii 360, se pot genera conexiuni automate între acestea. Indiferent dacă ai conexiuni create manual sau automat, este posibil să ajustăm, să eliminăm sau să creăm conexiuni noi și să ajustăm poziția sau orientarea fotografiilor 360, pentru a realiza o experiență vizuală unitară, realistă.
  • Când conectezi fotografii 360, asigură-te că toate conexiunile pe care le creezi sunt între puncte de vedere apropiate. Nu încerca să creezi conexiuni care îi vor dezorienta pe cei care explorează pentru prima dată fotografiile tale 360 conectate.
  • Când publici mai multe fotografii 360 într-o zonă, nu folosi niciodată spațiul din apropierea indicatorului sau vizualizarea cu linii albastre a hărții ca să scrii mesaje, să desenezi simboluri ori imagini sau ca să deteriorezi harta în orice alt mod.
  • Dacă adaugi o formă de atribuire (filigran, informații despre calitatea de autor etc.) la limita superioară sau inferioară a fotografiei 360, ține cont de cerințele relevante din secțiunea privind textul suprapus sau elemente grafice de mai sus.

 

A fost util?

Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Încercați pașii următori:

Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
16575748546273917340
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
76697
false
false
false
false