Puteți include fotografii de calitate înaltă în anunțuri, pentru a vă evidenția pe Google și pentru a atrage mai mulți clienți potențiali. Când adăugați imagini în profilul Publicitate Servicii Locale, le oferiți clienților potențiali o perspectivă asupra companiei dvs., astfel încât aceștia să știe cine sunteți și la ce să se aștepte. Pentru a vă ajuta să atrageți mai mulți clienți, Publicitate Servicii Locale afișează acum în înregistrările de anunțuri fotografii extrase în mod automat din profilul Servicii Locale al companiei dvs.
În această pagină
Avantaje
Printre avantajele adăugării fotografiilor în Publicitate Servicii Locale se numără:
- înțelegere mai bună: oferiți clienților potențiali o mai bună înțelegere a companiei dvs. și a modului în care serviciile dvs. le pot satisface cerințele;
- vizibilitate sporită: prezentați-vă serviciile și ieșiți în evidență față de concurenții dvs.;
- îmbunătățiri ale poziționării anunțurilor: fotografiile de înaltă calitate pot contribui la îmbunătățirea poziționării anunțurilor pentru Publicitate Servicii Locale. Aflați mai multe Despre poziționarea anunțurilor;
- interacțiune îmbunătățită: atrageți mai mulți clienți și încurajați-i să dea clic pe înregistrarea anunțului dvs.;
- creșteți numărul de clienți potențiali: furnizorii care încarcă cel puțin o fotografie în profilul lor pentru Servicii Locale, pot înregistra în medie cu 16 % mai mulți clienți potențiali decât furnizorii care nu au încărcat nicio fotografie.*
*Date Google, America de Nord, Servicii la domiciliu, decembrie 2023 – ianuarie 2024, pe baza rezultatelor dintr-un experiment pe Publicitate Servicii Locale difuzate pentru furnizori de servicii la domiciliu din S.U.A. și Canada
Cum funcționează
Google a simplificat procesul de încărcare a imaginilor, iar cu ajutorul editorului foto actualizat puteți să încărcați, să selectați și să ștergeți în bloc fotografii.
- Fotografiile pot fi încărcate în pagina Profil și buget din profilul dvs. pentru Publicitate Servicii Locale.
- Vă recomandăm să încărcați mai multe fotografii de calitate înaltă referitoare la compania dvs. Aflați mai multe despre politicile platformei de Servicii Locale.
- Asigurați-vă că fotografiile sunt dimensionate și formatate în mod corespunzător.
- Dacă aveți fotografii existente în Profilul Companiei Google, va trebui să le adăugați în profilul de Publicitate Servicii Locale pentru a beneficia de această funcție.
La ce vă puteți aștepta
Publicitate Servicii Locale afișează deja informații importante despre companie și insigne de credibilitate. Adăugarea fotografiilor are scopul de a îmbunătăți și mai mult atractivitatea anunțurilor.
Fotografiile vor fi afișate vizibil în înregistrările de anunțuri, astfel încât clienții potențiali să vadă mai ușor ce oferă compania dvs.