Google trebuie să respecte sancțiunile impuse de Biroul de supraveghere a activelor străine al Departamentului de trezorerie din SUA (United States Office of Foreign Assets Control - OFAC). Ca atare, Google Ads nu este disponibil pentru advertiserii din următoarele țări sau teritorii:
- Crimeea,
- Cuba,
- Iran,
- Coreea de Nord,
- Siria,
- Așa-numita Republică Populară Donețk (RPD),
- Așa-numita Republică Populară Lugansk (RPL),
Regiuni adăugate recent
Dacă vă aflați într-o locație care a devenit, de curând, subiectul sancțiunilor OFAC (cum ar fi Crimeea), contul dvs. Google Ads va fi suspendat. Conturile Centrul meu de clienți (MCC) din țări sau teritorii supuse embargoului vor fi suspendate și este posibil să fie suspendate și conturile gestionate de acestea.
În cazul în care contul dvs. este afectat de sancțiunile OFAC, vă vom informa prin e-mail în momentul suspendării contului dvs. Nu se acceptă perioade de grație sau excepții.
În cazul în care considerați că suspendarea contului dvs. nu este justificată, utilizați acest formular pentru a trimite o contestație.
Accesul la cont în cadrul regiunilor sub embargo
Chiar dacă un cont nu se află într-una dintre țările sau teritoriile sub embargo, este posibil ca embargoul să vă afecteze. Motivul este că, dacă vă aflați fizic într-o țară sau într-un teritoriu sub embargo, nu vă veți putea conecta la Google Ads. Totuși, veți putea accesa Centrul de ajutor Google Ads, Centrul pentru politici și alte site-uri Google Ads care nu presupun conectarea.
Rambursări pentru conturile existente
Vom încerca să oferim rambursări proprietarilor de conturi Google Ads afectați cu solduri preplătite neutilizate, în măsura în care suntem autorizați în mod legal. De exemplu, în Crimeea, nu se vor procesa rambursări după data de 1 februarie 2015, conform legilor S.U.A. Dacă sancțiunile vor fi ridicate, este posibil să putem face rambursări la momentul respectiv.
Direcționarea în funcție de locație
Nu se pot difuza anunțuri în țările sau teritoriile supuse sancțiunilor OFAC (și nu apar ca excluderi de direcționare în Google Ads).
În cazul în care campaniile dvs. sunt setate să se afișeze într-o țară sau un teritoriu adăugat recent în lista OFAC (de exemplu, Crimeea), difuzarea campaniilor respective va fi întreruptă. Pentru a relua campaniile respective, modificați campania inteligentă și schimbați opțiunea de direcționare în funcție de locație pentru a evita afișarea anunțurilor în țara sau teritoriul aflat sub embargo.
Asistența pentru conturi și optimizarea conturilor
Dacă nu vă aflați în aceste regiuni, dar promovați produse sau servicii în regiunile respective, nu sunteți eligibil să beneficiați de asistență sau optimizare personalizată pentru conturi.