Un banner însoțitor apare lângă anunțul dvs. video pe YouTube. Puteți să încărcați o imagine personalizată pentru banner sau să permiteți ca Google Ads să genereze o imagine pe baza bannerului canalului dvs. YouTube. Din acest articol, veți afla cum să creați un banner însoțitor în Google Ads.
De reținut
- Anunțurile in-stream care se pot închide, anunțurile in-stream care nu se pot închide și anunțurile fulger acceptă bannerele însoțitoare.
- Bannerele însoțitoare apar doar pe computere. Acestea nu apar pe dispozitive mobile, televizoare conectate sau alte dispozitive compatibile cu YouTube.
- Bannerele însoțitoare apar lângă anunț în pagina de vizionare YouTube. Când un spectator dă clic pe bannerul însoțitor, acesta va accesa adresa URL a site-ului pe care ați specificat-o când ați creat campania.
- Un clic pe bannerul însoțitor este contorizat drept vizionare chiar dacă spectatorul nu a vizionat cel puțin 30 de secunde din anunț.
Specificații pentru bannerul însoțitor
Când creați un anunț video, este recomandat să generați automat o imagine din bannerul canalului YouTube în loc să încărcați o imagine personalizată.
Dacă doriți să încărcați o imagine pentru bannerul însoțitor, asigurați-vă că imaginea respectă cerințele și specificațiile noastre:
tipuri de fișiere: JPEG, GIF sau PNG, |
rezoluție: 300 px x 60 px, |
rata de cadre pentru GIF: maximum 5 cadre pe secundă, |
dimensiunea maximă: 150 KB |
Instrucțiuni
- În contul Google Ads, creați o campanie video.
- Introduceți setările pentru campanie și grupul de anunțuri. După ce introduceți adresa URL YouTube pentru anunț, se va afișa secțiunea Banner însoțitor (numai pe computere).
- Alegeți cum doriți să personalizați bannerul însoțitor.
- Generați automat pe baza bannerului canalului (recomandat): Google Ads generează un banner însoțitor pe baza bannerului canalului dvs. YouTube.
- Încărcați o imagine: folosiți o imagine personalizată de pe computer. Nu puteți încărca imagini care nu respectă specificațiile Google.
- Când terminați, dați clic pe Creați campania. Când anunțul se difuzează pe computer, bannerul însoțitor se va afișa lângă acesta.