Întrebați-vă mai întâi „Cum mă pot asigura că atât eu, cât și utilizatorii mei, obținem ceea ce ne dorim?”. Primul pas pentru a răspunde la această întrebare este să aflați care sunt obiectivele utilizatorilor, care sunt obiectivele dvs. și cum funcționează ele împreună. Va trebui să vă gândiți care sunt ofertele de bază și care sunt punctele tari ale site-ului dvs. Vă recomandăm să vă limitați la unul sau două puncte tari. Deși este posibil ca site-ul dvs. să aibă foarte multe aspecte pozitive, trebuie să vă concentrați doar asupra acelora la care excelează.
Sfaturi:aveți mai jos câteva dintre întrebările la care trebuie să răspundeți pentru început.
- Cum găsesc utilizatorii site-ul dvs.?
- Ce caută aceştia?
- Le oferiți utilizatorilor ceea ce-și doresc?
- Ce așteptări aveți de la utilizatorii dvs.?
- Cum îi convingeți?
Exemplu
Dețineți un site de știri în domeniul tehnologiei și, după ce răspundeți la toate întrebările de mai sus, stabiliți că:
- majoritatea utilizatorilor dvs. vă accesează cu ajutorul motoarelor de căutare și ajung în pagina cu articole;
- utilizatorii dvs. doresc să vadă conținutul articolului pe care l-au căutat;
- le puneți la dispoziție un articol pe toată pagina, în pagina de destinație;
- obiectivul dvs. este de a interacționa cu utilizatorii, astfel încât aceștia să rămână mai mult timp pe site și să vadă mai mult conținut;
- adevărata provocare o reprezintă răspunsul la această întrebare. Trebuie să demonstrați utilizatorilor că site-ul dvs. dispune și de alte materiale interesante și să-i încurajați să citească mai mult. Acest lucru poate fi realizat prin includerea unor articole conexe sau populare la sfârșitul fiecărui material.